Simona Halep după ce a redevenit numărul 2 mondial: „Vreau doar să rămân concentrată la fiecare meci”

Publicat: 24/04/2015, 13:09
Actualizat: 24/04/2015, 15:39

„Nu simt nicio presiune. Sunt mândră să aud că am ajuns pe locul doi. Vreau doar să rămân concentrată la fiecare meci și să văd cât de departe pot ajunge la fiecare turneu. Acesta este cel mai important lucru acum”, a declarat Halep.

Halep a afirmat că în acest sezon vrea să realizeze ceva important la Roland Garros: „Dar mai întâi vreau să joc un tenis bun aici la Stuttgart pentru că așa cum am mai spus fiecare turneu este important pentru mine. De asemenea, mi-aș dori să joc din nou finala la Madrid. Nu depinde totul doar de mine, depinde de tragerea la sorți, de ce zi prinzi, totul este deschis și fiecare joacă bine în aceste zile. Trebuie doar să fiu pregătită și să-mi fac treaba”, a adăugat sportiva română.

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, cap de serie numărul unu și locul 2 WTA, a ratat, joi, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari, iar Simona Halep va urca pe poziția a doua în clasamentul WTA. Șarapova a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, după două ore și 27 de minute, de Angelique Kerber (Germania), poziția 14 în ierarhia mondială.

Maria Șarapova, câștigătoare la ultimele trei ediții ale turneului de la Stuttgart, trebuia să ajungă în semifinale pentru a putea să-și păstreze locul secund în clasamentul WTA.

Simona Halep a mai ocupat locul 2 în clasamentul WTA timp de opt săptămâni, în perioada 11 august – 6 octombrie 2014.

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 și locul 3 WTA, va juca, vineri, de la ora 15.00, împotriva sportivei italiene Sara Errani, locul 15 WTA, în sferturile de finală ale turneului din categoria Premier de la Stuttgart, dotat cu premii în valoare de 731.000 de dolari.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună